Redescoperiri

Am vazut din nou cat de meschini si egoisti pot fi unii oameni, de multe ori chiar fara sa isi dea seama. Oare si eu fac parte din aceasta categorie? (LE: sper ca nu)
Cum poti sa te gandesti tot timpul doar la tine, fara sa iti pese daca cel de langa tine este ok sau isi da duhul?
E dureros pentru mine sa constat ca exista oameni care cam asa traiesc: pentru ei restul lumii exista doar in masura in care le servesc interesele. Daca nu le sunt utili la un moment dat sunt buni de aruncat la cos. NEWSFLASH pentru cei care procedeaza asa: s-ar putea dovedi utili la o data ulterioara, cand nu vor mai exista pentru ca i-ai aruncat la cos. Pe baza acestei idei gandeste-te cat de destructiva este pentru tine, ca si egoist, metoda asta.
In cu totul alta ordine de idei, se pare ca am ajuns si eu ca ciobanul care a to strigat "Lupul!" pana cand taranii nu l-au mai crezut. Am vorbit si eu o data serios si lumea a considerat ca glumesc. Sunt lucruri pe care nu le-as spune sau face doar din dorinta de a pacali lumea.
Pormit ca revin cu descrierea periplurilor mele intr-un episod viitor.

Life's a Bitch and Then You Live

In ultima vreme am avut destul de multe socuri destul de ciudate. Mi-am dat seama ca sunt batran deja. In jurul meu lumea a inceput sa se schimbe masiv, fara ca eu sa imi dau seama.
Traim din ce in ce mai mult intr-o realitate virtuala. Poate si eu sunt un element de tranzitie, doar tin acest blog, dar niciodata nu voi confunda calculatorul cu un prieten.
Vorbeam cu niste studenti despre viata de camin, despre betiile pana dimineata pe care la-am facut pe acolo si se uitau cu ochi neincrezatori la mine. Pentru multi dintre actualii studenti caminul inseamna stat in fata calculatorului, cu jocurile lui, cu messengerul lui.
Multi dintre ei au ajuns la faza aia care eu o consideram o gluma: sa ajungi sa iti intrebi colegul de camera pe messenger despre ce se intampla la materia x sau y.
Nu pot sa cred ca totul se schimba atat de rapid. Probabil ca in 10 ani ma voi simti deja ca un dinozaur esuat printre mamifere.
Totusi nu vreau viitorul asta. Il detest si ma voi impotrivi lui cu toate fortele mele, chiar daca voi ajunge un anacronic. Pentru mine este importanta comunicarea si, asa cum vad eu lucrurile, comunicarea adevarata nu se poate realiza decat atunci cand esti fata in fata cu interlocutorul. Altfel vom putea arbora zeci de masti pana cand nu vom mai stii sa ne recunoastem eul printre ele.
Vom ajunge niste antisociali sociopati care urasc viata pentru ca nu vor mai stii cum s ao traiasca.
Singura mea speranta este ca totusi sa am alaturi de cine sa imi traiesc viata asa cum cred eu ca trebuie traita.

Relanti

Viata mea interioara are un ritm mai mult decat lent, asta in ciuda accelerarii tuturor evenimentelor din jurul meu. Poate de aceea nu prea mai scriu pe blog.
Oricum asteptarea eternei zile de maine nu este un lucru tocmai pozitiv. Din pacate asta fac de o vreme.
Sper ca odata cu intrarea in luna august se vor schimba cateva lucruri.
In rest, ce sa mai povestesc? E ciudat cand lucrurile incep sa se repete. Cred ca incepe sa ma prinda si pe mine rutina jobului, de care m-am tot ferit pana acum.

Romania - tara lui "facem sa fie bine"

Din nou sunt mai mult decat nervos pe atitudinea romanului: hai sa nu facem aia sau aialalta.
De sa nu o faci daca stiai ca asta este programul? Chiar nu mai suport atitudinea asta.
Atitudinea asta ne va termina in curand cred eu ca si popor. Pur si simplu nu vom mai exista. Decat poate prin Africa pe undeva.

Dar pana vom ajunge pe acele meleaguri insorite sa traiti bine, sa stati doar cu burta la soare si, vorba aceea, "ce poti face azi nu lasa pe maine, lasa pe poimaine ca sigur nu mai trebuie".

Minunata realitate virtuala

Revin, asa cum am promis ieri, la minunata blogosfera. (va rog aplauze :))
Pot spune ca in mod oficial a inceput pentru mine perioada vacantelor. Probabil ca scrisul pe blog va ramane haotic si intermitent pentru urmatoarele 2 luni. Voi incerca sa mai public din cand in cand cate ceva din ce am mai reusit sa fac intre timp.
De la ultima postare am reusit sa ajung la Viena. Am stat putin acolo, asa ca nu am avut destul timp nici sa ma bucur de motivul periplului vienez, nici de oras in sine. Dar mai bine putin decat deloc, asa ca e bine.
De azi dorul isi reintra in drepturi. Am noroc de data asta ca reintalnirea cu jumatatea va avea loc in doar o luna.Sper ca va place caminul pe care l-am inchiriat pentru sejurul de la Viena. E cam micut, dar e atat de personal, incat am putut suporta problemele de spatiu pe care le-am intampinat. Si daca nu v-am impresionat cu coltisorul in care am locuit sa va spun ca am avut si o mica menajerie cu cateva animalute: girafe, canguri, hipopotami, si alte cateva (nici un animal nu a fost ranit, desi am alergat o veverita prin padure).

Lasand gluma la o parte am ramas cu o mare nemultumire. Stand la un hostel am avut neplacuta surpiza sa nu ne fie adusa nici macar salteaua celui de-al doilea pat (ca sa nu mai vorbim ca am rezervat o camera cu pat dublu si am primit una cu 2 paturi complet separate si care nu puteau fi nicicum apropiate). Oricum, scump pentru ce a oferit hostelul cu pricina.