Senzatie

Vreau sa imi impun sa nu mai conving pe nimeni de nimic.
Si sa invat sa zic nu. Pacat ca nu suntem in stare sa ne respectam propunerile.
Daca am zis ceva e aiurea sa nu fac dupa. Si totusi asta facem de nu stiu cate ori pe zi fiecare dintre noi.
Voi incerca sa imi respect cuvantul dat.

Me and my computer

Din nou am ajuns sa lucrez la tot felul de ore tarzii din noapte. Nu stiu daca e bine sau e rau. Ar fi totusi bine sa raman la ritmul din ultimele doua zile, sau chiar sa il imbuntatesc, pentru urmatoarele 15-16 luni. Asta pentru a avea o sansa de indeplinire a planurilor mele.

Qui de nous deux inventa l'autre ? - Pascal Bruckner

Degradarea relatiei dintre doi pianisti care au concertat ani de zile impreuna. Degradarea relatiilor amoroase ale fiacaruia dintre ei. Degradarea lor profesioanala.
Tot romanul te duce cu gandul la o descompunere a umanitatii. Nu de alta, dar eu cel putin mi-am regasit trasaturi in fiecare din personaje.
Cei doi protagonisti reusesc sa distruga cam tot ce se putea distruge: femeile care ii iubesc, maestrii care ii ghideaza in viata si, in ultima instanta, sa isi rateze propria viata.
Poate cel mai dureros moment este acela in care fiecare isi realizeaza mediocriatea, dar nu pot tolera succesele temporare ale celuilalt. Mediocritatea nu lasa pe nimeni sa traiasca. Nu de alta, dar trebuie sa moara si capra vecinului.

Se vede si in acest roman interesul lui Bruckner pentru sexualitate (are un doctorat despre emanciparea sexuala). Sunt atent observate toate amanuntele sexualitatii fiecaruia dinte eroi. In plus mai apar si pagini de descrieri erotice, care nu au in mod necesar legatura cu restul romanului.

Consolare ciudata

In mod paradoxal sunt resemnat cu soarta mea. E surprinzator chiar si pentru mine faptul ca acelasi eveniment intamplat de doua ori in 24 de ore a determinat rezultate total diferite in sufletul meu. Prima oara m-am revoltat si m-am enervat, iar in al doilea caz am fost senin, convins ca ceea ce fac este ceea ce vreau eu sa fac in acest moment.
Sunt rupt in doua de o distanta spatiala si culturala, si cu toate astea stiu ca asta vreau si ca nu as renunta pentru nimic in lume la tine.
Sunt mai incalcit de felul meu, poate cateodata nu ma fac inteles, poate cateodata nu vreau sa ma fac inteles. Ma ascund dupa ideea ca cine vrea poate sa treaca peste toate asperitatile mele. Prefer sa trec prin viata fiind sincer si spunandu-mi parerile. Mi-am irosit prea mult timp facand ceva ce nu ma caracteriza sau incercand sa creez o anumita imagine despre mine.
Am chef sa stau in pat, asta e exact ce voi face. Nu ma voi duce intr-un loc unde nu ma simt bine pentru simplul motiv ca eu visez in continuare la patul meu.
Poate din cauza modului meu de exprimare mi-am indepartat unele persoane. Nu conteaza. Cine crede in mine si vede ce incerc sa fac ma apreciaza pentru asta si imi trece cu vederea scaparile sau atitudinile dure in anumite momente.

Vineri

Astazi sunt frustrat. Ma enerveaza cand sunt privit condescendent. Nu sunt poate geniu. Dar nu sunt nici prost. Cred ca pot intelege o problema daca e nevoie.
Nu trebuie sa ma privesti de sus, nu esti mai important decat mine doar pentru ca ai facut ceva intr-un domeniu. Restul e bla-bla. Te dai doar important. Dar esti ingust la minte.

Middle of Nowhere

Sunt intre un ieri care nu imi spune nimic, in care nu am facut nimic si un maine incert, in care voi fi la fel de divizat, nesigur, as putea spune chiar distrus de multitudinea de optiuni care mi se desfasoara in fata.
Sunt in mijlocul unei saptamani tipice pentru ceea ce am descris mai sus.

Nu vad nicio lumina la capat. Totul se desfasoara intr-o bezna deplina. Nu are rost sa ma chinui sa vad ceva.

(Povestea un prieten de un test interesant: Cum reactionezi in situatii neasteptate? Esti pus sa alergi cu viteza maxima in intuneric intr-un tunel la capatul caruia se afla un buton luminat pe care trebuie sa il apesi. Doar ca tu nu ajungi la buton pentru ca in fata lui e o groapa in care cazi. (Dupa care ti se masoara pulsul si alte chestii.) Mi se pare sadica ideea. :) )

Nu am vointa. Trista concluzie.

BUF-e KUR - Sadegh Hedayat

"[...] prefer mai degraba sa ma intretin cu cineva pe care-l iubesc sau pe care-l cunosc, decat cu un Dumnezeu omnipotent si sublim. Dumnezeu ma depasea!"

"Numai moartea nu minte.
Prezenta sa reduce la neant toate superstitiile. Noi suntem copiii mortii Ea este cea care ne elibereaza de perfidiile existentei."

Cred ca exista numeroase probleme de intelegere a acestei carti. Probleme datorate culturii total diferite din care provine, datorita limbii de alta origine in care a fost scrisa. Greutatea traducerii este exprimata si de traducator, caruia i-au trebuit ani buni si multe variante pentru a ajuge sa fie satisfacut de rezultat. Totusi sunt mesaje extraordinare, care ar trebui sa ajunga la noi.

Poveste de multe ori parca desprinsa din "O mie si una de nopti", fascinanta prin toate elementele ei.

Milogeala tipic balcanica

Urasc milogii, trisorii, copiatorii tampiti de la examene. Oare cate referate de exmatriculare trebuie facute ca sa imprimi teama in gandurile celor care isi obtin diplome pe copiat?
Orice prof te ajuta daca vede ca te chinui si ca te-ai pregatit putin. Dar mi se mare inadmisibil sa vii a doua oara la un examen si sa nu stii cum arata proful. (Asta e chiar pe bune).
Cred ca e prima oara cand scriu pe tema asta, dar chiar nu mai suport. Nu sunt politist, nici securist. Sunt aici pentru a invata oamenii cate ceva despre un anumit domeniu. Si tot ce aud: celalalt prof nu a cerut asta (ce ma intereseaza ce a cerut celalalt?) sau: proful asta e nebun trebuie sa ii scrii la toate subiectele (daaaahhhhhh).
Nu te pot obliga sa inveti nimic. Dar pot sa imi duc si eu filmul pana la capat. Fara niciun fel de remuscari.

Nu sunt nesimtit, dar insolenta, nepasarea, condescendenta nu le pot ierta.

Une parfaite journee parfaite - Martin Page

Cine a auzit de Martin Page a auzit, cel mai probabil, prin intermediul cartii "M-am hotarat sa devin prost". O carte decenta, dar nu extraordinara, mai ales daca ai in spate "Flori pentru Algernon". Totusi eu am perseverat si am incercat si altceva.

E prezentata doar o zi perfecta din viata omului modern, zi in care acesta se sinucide de x ori, prin cele mai variate moduri posibile. Pare banal, sau cel putin neinteresant. Si totusi... printre picaturi mai vezi si conditia omului modern, singurateatea in care se zbate fiecare dintre noi, alergatura dupa tot felul de nimicuri.
Marea majoritate a noastra nu face decat s ase complaca in situatia actuala si reuseste cu brio sa isi rateze existenta. Atat si nimic mai mult.

Later Edit: am recitit 'prezentarea' si mi s-a parut mai mult decat seaca. De vina este faptul ca prima oara am intrerupt scrierea si dupa aceea a devenit o obligatie sa termin. Cartea e chiar foarte reusita. o recomand cu caldura. De altfel oricum nu scriu decat despre carti care mi-au placut.

Azi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi...

Mi s-a zis ca sunt in tipul de relatie care mi se potriveste.
Oare? Asta imi trebuie? Sa alerg dupa un tel care pare tot timpul indepartat? Cu dezamagiri, cu reusite, dar totul la distanta?
Sper ca nu. Si sper ca va fi ok si face to face.
Ar fi doar o problema: imaginatia mea are tendinta sa isi ia zborul. Si in momentul in care se loveste de realitate realizez ca imaginea din mintea mea nu are prea multe elemente in comun cu vulgaritatea.
E problema aia simpla: vezi o tipa/un tip si pare extraordinar(a). Dupa care te apropii si vezi si niste cosuri, si o personaliate nu tocmai grozava. Ce faci? Accepti realitatea, te dai la o parte sau incerci sa faci totul pentru a trai cu persoana respectiva? Hmmm... Cam dificil de raspuns la intrebarea asta.
Cred ca am fost, sunt si voi ramane duplicitar in adancul meu.
PS: Maine e mai aproape decat azi de um moment fain. :) Cred ca voi primi un cadou frumos de ziua mea.

Dileme

Ce faci cand nu reusesti sa faci ce trebuie sa faci?
Adica: am ajuns in situatia in care nici proful nu stie ce urmeaza. Se pare ca nu oricine poate ajunge cercetator. E ciudat. Si din pacate am crescut dandu-mi-se totul pe tava pe la scoala: ai cursul acesta, daca il inveti vei avea nota mare. Nu a exsitat i toata cariera mea decat un proiect la care sa nu se stie finalitatea. Sunt fericit ca predau totusi exact proiectul acela. In care trebuie sa iti bati putin capul si de unul singur (ca student). Poate ca vor aparea oameni mai bine pregatiti in continuare, care sa ma depasesasca si sa depaseasca si gaura asta din sistem, sistem care nu mai produce nimic, decat nulitati, sau cvasi-nulitati, pe banda rulanta.
Nu imi doresc ca viata mea sa depinda de un doctor care si-a cumparat aproape toate examenele (inclusiv postul pe care a ajuns ca sa te poata consulta pe tine) sau ca viata mea sa depinda de proiectul de casa al cuiva care nu stie sa calculeze un efort intr-o grinda.

Brave New World - Aldous Huxley

Inca o distopie. Inca o vedere sumbra a viitorului. Interesanta. Poate ca m-am grabit un pic cantand prohodul acestei carti dupa ce am citit "Noi".
Si e interesant ca in "Brave New World Revisited" consideratiile lui Huxley sunt incredibil de actuale pentru Romania.
Oricum, un lucru e cert: Nu s-a gasit inca sistemul de organizare perfect pentru lumea asta bolnava in care traim.
Si inca ceva: "minunata lume noua" nu e deloc minunata. E chiar trista. E o lume in care eu nu vreau sa traiesc, desi o fac.

Interesant e poate faptul ca toate distopiile astea au un numitor comun: esecul total, fundamental, al eroilor. Sistemul intodeauna invinge. Ca si in viata de zi cu zi. Exista poate exceptii, dar acestea nu fac decat sa confirme regula. Fiind diferit nu poti decat sa esuezi. Sa iti ratezi iremediabil existenta. Dar poti oricand sa iei cate o pastila roz. Si totul sa para in regula.

Ma mai gandesc la un numitor comun: peste tot familia este afectata, distrusa. Nu exista iubire pentru parinti, pentru frati. Am tot fost informati ca asta urmarea comunismul (si de fapt de aceea este infierat acest lucru si in "1984", si in "Noi", si in " A Brave New World"), dar oare nu acelasi lucru il face si capitalismul? Cti romani lucreaza in vest, lasandu-si copiii sa creasca singuri? Desigur ei o fac din dragoste pentru copii, din dorinta ca acestia sa aiba o viata mai buna, dar generatia urmatoare va creste fara a avea parintii iubitori langa ei si li se va parea normala aceasta situatie. Degradarea vietii de familie a inceput de circa doua generatii in Romania. Cred eu ca in curand vom avea ce am semanat. Si toate aceste lumi vor fi dince in ce mai reale. Din pacate.
Din fericire eu nu cred ca voi mai asista la victoria Big Brother-ului. Poate doar a unor frati mai mici ai acestuia. (vezi Londra, cu reperearea si urmarirea chipurilor in multime)

Have a Nice Life

Din nou imi dau seama ca ar trebui sa imi vad de ale mele.
Nu imi mai pasa de ce cred alti. Se pare ca in ultima vreme am talentul de a deranja pe cei din jur, intocmai cum si cei din jur au talentul de a ma deranja pe mine.
Oare reusesc sa imi construiesc un program si sa ma tin de el?
Cam asta ma straduiesc sa fac de o vreme.
Desi cred ca imi va fi imposibil.

Unii nu pot sa vada dincolo de nasul lor. Pacat! Puneti-va si in ciubotele celui cu care aveti de-a face! Nu fiti pur si simplu egoisti. M-am saturat de oameni care se plang ca eu ii nedreptatesc! (uite ca si eu ma plang :P)

Sunt un jalnic manager al timpului. As putea sta cu ochii in soare ore intregi. Fara sa am remuscari. Dar la un moment dat totul te prinde din urma. In mod cert. Si ajungi sa iti dai seama ca undeva tu (sau drumul, vorba lui Iona) ai luat-o gresit.

PS: Daca unii se lauda cu ani de blogging eu nu pot sa zic decat ca azi am facut 6 luni in blogosfera. Sper sa nu imi pierd dorinta de a face ceva in acest domeniu. :P

The Beginning of the End

Hmm...
Incep sa ma stresez cu o gramada de chestii care nu ar trebui sa conteze. Probabil ca am inceput sa imbatranesc.
Nu ar trebui sa ma intereseze ce se intampla in stanga si in dreapta. Sau ce fac unul si altul.
Sper sa reusesc sa imi vad de filmul meu pentru care nu am mai facut nimic de mult timp.
Azi e prima zi din restul zilelor mele. (sounds familiar?)

Monday...

Ziua in care nici iarba nu creste. Ziua care ar trebui stearsa din calendar.

Dolce far niente

Ce frumos e sa nu faci nimic (mai ales cand ai multe de facut).
Sit back, relax and everything will come clear.
Am vazut cred ca a n-a oara American Beauty. Nu vreau sa atasez niciun epitet acestui film.
Fiecare zi este inceputul restului vietii, mai putin una: aceea in care mori.
"-You are soooo busted.
-Mind your own bussiness.
-Technically she is my boss so this is her bussiness."

Poate filmul e bun pentru ca iti ofera un mod de a evada din viata patetica pe care o are fiecare. Oricine poate avea un Firebird in garaj. Si oricne poate fuma iarba de 2000 $/uncie.
Sau nu... :)

I have a dream. And a plan. Can I follow that plan?
I certainly hope so.

Sunt momente in viata in care totul se aduna, se impleteste si e ok. Incepi sa intelegi de ce se intampla unele lucruri.

Auf der anderen Seite - Fatih Akin

Sunteti anti-rasism?
Sunteti anti-discriminare?
Uitati-va la filmul acesta.
Probabil ca turcul acesta cam provoaca migrene urmasilor lui Hitler. Nu de alta, dar lui i se pare normal ca intre o turcoaica si o nemtoaica sa se infiripe o relatie. Si i se pare normal ca pana si mama nemtoaicei sa o ajute pe turcoaica.
Poate ca vom ajunge si in ziua aceea in care tot ce se intampla in film sa fie ceva normal. Pana atunci hai sa visam frumos uitandu-ne la filmul asta. Va invit pe toti la premiera :D (cica 23 mai in Romania).
Totusi in fundal vezi si lucruri mai putin placute (desi nu mai putin adevarate): femeie agresata de concubinul ei (turci amandoi), copii care au acces la arme (si ei tot turci), expulzari pe motive puerile ("Avand in vedere apropiata intrare a Turciei in UE nu vedem cum ar fi posibil ca viata dumneavoastra a fie amenintata la intoarcerea in tra natala" - citat aproximativ).
Daca sunteti satui de Rambo si de Bruce Willis rapiti-va 2 ore din viata si pentru filmul asta.

Depression vs. Happiness

E cam ciudat. Ca totul sa depinda de starea altcuiva. Sa trebuiasca cateodata sa suni pe cineva ca sa afli cum te simti tu. Si totusi cam asta mi se intampla in ultima vreme.

Probabil ca daca ma pun intr-un colt si stau linistit trece. :) Problema e ca nu vreau sa treaca. Poate e doar frustrarea faptului ca nu prea sunt alegerile mele. Poate ca e dorinta cu majuscule. Eu nu prea stiu sa raspund la intrebarea asta. Poate voi reusi intr-o zi.

Stiu ca scriu cam sec si dezlanat. Dar sunt doar niste ganduri haotice. Prin cap imi trec tot felul de versuri.

In alta ordine de idei: traiasca 1 mai muncitoresc. De mult timp nu am mai dedicat o zi intreaga pregatirii si apoi ingurgitarii unei mese copioase. M-am simtit cam ca un sarpe dupa aceea. Din nou momente de singuratate in mijlocul multimii. Din nou senzatia aiurea: ce dracu' fac eu aici? Probabil ca nimic. Doar stau, fiintez. Si astept. Hibernare sa ii spunem? Sau staza? As fi ipocrit sa nu recunosc ca au fost si momente faine. Amuzante.