Foamea - Knut Hamsun

O carte despre cum se moare de foame. Despre depasirea limitelor corpului si spiritului.
Chiar rabzi alaturi de el, iti mananci sireturile o data cu el, te bucuri de maruntisul pe care il castiga pentru cate un articol publicat in ziar, salivezi cand esti prin ochii lui in fata unei vitrine de brutarie sau, mai rau, de macelarie.
Te intrebi daca ar trebui sa amanetezi patura luata cu imprumut de la un cunoscut. Iti doresti din tot sufletul sa arate mai bine haina de pe el. Poate asa va reusi la urmatorul inteviu.


Cu toate astea cu fiecare pagina realizezi ca sfarsitul e mai aproape. Lumea asta nu e un loc bun pentru un visator ca el. Suntem si noi, ca si el, intr-o lume feroce, care te devoreaza daca esti pasiv. Traim intr-o lume exact ca aceea a lui Knut. Lumea celor infipti. Cu tupeu. Cu noroc, eventual.

Trista carte, trist personaj. De un gen care nu are nicio sansa sa ajunga printre personajele admirate de oameni. Si cu toate astea...

PS: Hamsun e un neica nimeni, de care eu, o persoana foarte importanta, nu auzisem pana acum. Dar e un neica nimeni cu un amarat de premiu Nobel. Un Nobel castigat demult, cand poate nu erau atatea criterii politice.

Dune

Trebuie sa mai scriu un post pe tema Dune. Nu rezist altfel.
In primul rand sa prezentam cam care ar fi elementele (volumele) care compun acest univers:


Legends of Dune (scrise de Brian Herbert si Kevin Anderson)
The Butlerian Jihad
The Machine Crusade
The Battle of Corrin

Prelude to Dune (scrise de Brian Herbert si Kevin Anderson)
House Atreides
House Harkonnen
House Corrino

Dune (the original stuff scris de Frank Herbert)
Dune
Dune Messiah
The Children of Dune
God Emperor of Dune
The Heretics of Dune
Chapterhouse: Dune

"The Grand Finale" (scrise de Brian Herbert si Kevin Anderson dupa notitele lui Frank Herbert)
The Hunters of Dune
The Sandworms of Dune



Nu cred in romanul SF de tip tehnologic. Dune nu are mai nimic de genul acesta. Sau toata tehnologia este undeva in plan secundar. Important este omul si ceea ce poate el realiza.

Dune este situat intr-un timp in care masinile ganditoare au fost interzise ("Nu iti face masina dupa asemanarea mintii umane").

Oamenii devin din ce in ce mai specializati: exista Mentati (calculatoare umane), exista Tleilaxu (specializati in bioinginerie), super-soldati (corpul Sardaukar ce serveste dinastia Corrino).

Fascinant este si modul in care Herbert ia in considerare religia, ca si mod de manipulare a maselor. Surorile Bene Gesserit au o intreaga aripa care se ocupa doar de elaborarea de religii/profetii noi si de implementarea acestora in diverse lumi, cu singurul scop de a proteja eventualele membre ale ordinului care ar esua pe planeta respectiva.

Un alt aspect de luat in seama este importanta acordata istoriei: surorile de rang inalt sunt capabile sa recapete amintirile stramosilor lor, unele reusind chiar sa isi cunoasca prin intermendiul "Celorlalte Memorii" chiar ascendenta lor pe Pamant.

Adaptarea omului la cele mai diverse medii de viata a condus si la o dilema: Ce este de fapt omul? Din nou surorile Bene Gesserit ofera un oarecare raspuns, sau mai bine spus au un test cu ajutorul caruia determina umanitatea diferitilor candidati: incercarea gom jabbarului (o cutie in care ti se introduce mana si care apoi iti ofera senzatia ca mana ta arde pana la os, in timp ce ai la gat un ac otravit care te va ucide daca misti).
to be continued...

Requiem For a Dream - Hubert Selby Jr.

Tema este simpla: dependenta. Orice fel de dependenta: TV, pilule de slabit, heroina. Dependenta de recunoasterea sociala, de afirmare in mediul propriu de viata. Nimeni nu vrea sa fie singur, tuturor le e teama de asta.

Unii nu au fost incantati de carte. Filmul a fost considerat mai bun. Nu stiu ce sa zic. Sunt unele amanunte care mie personal nu mi-au sarit in ochi in film. Cum ar fi de exemplu egoismul tuturor celor implicati in afacerea cu droguri. Nici unul nu era eroul romantic care parea. Toti ajung sa ascunda o parte din marf pe care pun mana. Si asta spune totul avand in vedere "dragostea" dintre Marion si Harry, respectiv prietenia "profunda" dintre Harry si Ty. Totul e doar o pojghita sub care se ascunde putrefactia societatii capitaliste, care nu poate produce nimic, decat haos, delasare si anularea personalitatilor.

Romanul a fost scris in '78, poate de aceea am fost surprins de faptul ca s-a permis aparitia unei carti in care apar tangential unele probleme grave: politia care perimite accesul drogurilor in zonele pline de toxicomani (probabil de teama unor revolte sangeroase ale unor oameni care nu mai au nimic de pierdut), rasismul celor din sud (totusi Rosa Parks, Martin Luther King Jr. aparusera de o vreme).



"I'm somebody now, Harry. Everybody likes me. Soon, millions of people will see me and they'll all like me. I'll tell them about you, and your father, how good he was to us. Remember? It's a reason to get up in the morning. It's a reason to lose weight, to fit in the red dress. It's a reason to smile. It makes tomorrow all right. What have I got Harry, hm? Why should I even make the bed, or wash the dishes? I do them, but why should I? I'm alone. Your father's gone, you're gone. I got no one to care for. What have I got, Harry? I'm lonely. I'm old. You got friends, Ma. Ah, it's not the same. They don't need me. I like the way I feel. I like thinking about the red dress and the television and you and your father. Now when I get the sun, I smile."

P.S. (personal script): De cate ori ati incercat sa va lasati de un viciu? Si v-ati spus: mai fumez o tigara, mai mananc o ciocolata? "Eu nu o sa ajung niciodata ca ratatii aia care nu se pot abtine." Poate asta a fost lucrul cel mai socant din carte, faptul ca ei nu se considerau dependenti de nimic. Marion se mira de faptul ca Big Tim ii spune "dependenta". Ea se poate lasa oricand, nu e ca ratatii care jefuiesc, omoara, se vand pentru o bila. Selby e mai mult decat cinic in privinta asta si isi cam bate joc de toate personajele sale.

Frankenstein - Mary Shelley

Am luat-o ieri de la schimb de carti si am dat-o gata aseara. Avand in vedere ca sunt 300 de pagini rezulta ca m-a cam prins.:P (PS: Am tot asteptat ca monstrul sa omoare pe cineva si sa i-o aduca creatorului sau ca s aii asambleze o prietena asa cum greesit am inteles din discutiile de ieri).

SPOILER!!!!

O interesanta poveste in rama. Cred eu tipica perioadei in care a fost scrisa. Pe alocuri chiar asteptam ceva de genul menestrelilor sa apara in poveste. Aveti tot ce vreti: erou dornic de cunoastere, dar care face greseli din cauza setei sale de stiinta, monstru trezit la viata fara voia lui, dragoste nepieritoare intre diferite personaje, drame interioare datorita hotararilor luate, etc.

Scenariul e simplu si liniar, extrem de previzibil: Tanarul om de stiinta creeaza din nu se stie ce o finta inzestrata cu ratiune. Peste tot in filme apare ca sursa a trezirii la viata a monstrului energia electrica. De fapt in carte aceasta idee e doar sugerata la un moment dat in cu totul alte circumstante, asa ca si altele puteau fi metodele de animare a bucatilor de carne. Fiinta nou creata este atat de dezgustatoare incat tinarul Frankenstein nu isi mai bate capul cu ea. Problemele incep sa apara in momentul in care fratele lui este ucis. Evident bestia era cea vinovata de acest asasinat. O mica surpriza este faptul ca monstrul stie sa arunce vina asupra altei fiinte omenesti, care ajunge sa fie exectuata cu presupusa vina de a-l fi asasinat pe micul frate al personajului principal.
Urmeaza intalnirea dintre monstru si creatorul sau, intalnire din care se naste o noua povestire: varianta monstrului asupra intamplarilor de pana atunci. Pe mine personal aceasta povestire m-a fascinat. Prin povestea asta ii dai dreptate monstrului. Are dreptul sa fie rau, la cat a fost de lovit de oamenii pe care i-a iubit la inceput.

Sfarsitul e si el previzibil: omul este chinuit de monstru, in sensul ca cei dragi ii sunt ucisi rand pe rand, doar pentru a-i provoca suferinta.

to be continueed...[ma c$% pe ea treaba.]
back.../

Totul se termina cu o urmarire ca in filme pe la Polul Nord, urmarire din care Frankenstein (eroul, ca monstrul nu are niciun nume) iese un pic mort.

Cam simplista viziunea asupra vietii pe care a avut-o doamna Shelley, dar totusi, pentru o carte scrisa in urma unui pariu, este o reusita literara. Btw, pariul a fost facut intr-o societate seslecta: autoarea, sotul ei, Percy Bysshe Shelley si un si mai "amarat", George Byron. Se pare ca doamna a fost mai serioasa si a incercat sa scrie povestirea cu fantome, in timp ce ceilalti doi au renuntat rapid.

La Medeleni - Ionel Teodoreanu

In mod clar cartea copilariei mele. Dar si cartea pe care am citit-o cu placere la 20 de ani. Una dintre putinele carti care mi-au pus un nod in gat. (doua episoade din ea mi-au dat emotii: cand deschid lada de zestre pe care mos Gheorghe i-a pregatit-o Olgutei si scena sinuciderii aceleiasi Olguta).
Superba zugravirea perioadei prezentate, modul in care aristocratia se dezintegreaza si cum parvenitii ajung sa detina cam tot in lume. Cred ca de atunci omenirea traieste o continua distrugere a valorilor traditionale, a modurilor de viata patriarhale. De atunci, cel putin in Romania, fiecare generatie a trait in alt mod. Evolutie? Mi-e greu sa o numesc asa, pentru ca eu ma regasesc mai degraba in modul de viata al crailor de Curtea Veche, asa ca ar trebui sa ma recunosc handicapat, retardat.

Una dintre cartile pe care mi-e greu sa o incadrez ca stil literar. Realista in unele scene (primul proces al lui Dănuţ :P), pe deplin romantica din alte puncte de vedere (in special personajele).

to be continued...

Destin - Elena Coca Twerdeck

Am tot reflectat daca sa scriu despre aceasta carte sau nu. In final am hotarat ca ar fi cazul, nu de alta, dar cartea chiar merita un pic de reclama.

"Romanul" prezinta in fond viata autoarei, plina de dramatism si de evenimente triste. Cu toate acestea mesajul transmis este unul de optimism si nu poti decat sa admiri personajul principal, care a reusit sa treaca peste toate greutatile impuse de viata si a ajuns sa isi implineasca o mare parte din vise.

Fara veleitati literare deosebite, contine totusi scene interesante si dezvaluie o serie de caractere pe care le intalnim in viata de zi cu zi.
Personal o admir pentru faptul ca a avut curajul sa isi declare public adversitatea fata de unele persoane din familia ei, lucru pe care l-am intalnit destul de rar in jurul meu.

Nu vreau sa povestesc mai mult din evenimentele prezentate in carte, va recomand cu caldura aceasta carte si va las sa descoperiti singuri necazurile prin care a trecut un om, incepand de la o varsta mai mult decat frageda si mai ales sa vedeti ca se poate razbi dincolo de orice probleme, daca exista o vointa destul de puternica.


PS: Pacat de editarea cartii care lasa foarte mult de dorit. Poate ca la o reeditare se vor corecta toate greselile de tipar, si eventual unele erori de exprimare.

Prelude to Dune - Brian Herbert & Kevin J Anderson

Multă lume, ca şi mine de altfel, a simţit nevoia unor explicaţii legate de Dune. Asta pentru ca Herbert a fost destul de ermetic în unele locuri. Fiul lui Herbert, ajutat de un alt scriitor, şi-a asumat această sarcină.

La început am fost reticent. Nu credeam că se poate ca cineva să scrie un prequel credibil la Dune. Totuşi sunt curios din fire, aşa că am început să citesc şi această trilogie. Acum, după ce am terminat-o, pot spune că sunt extrem de fericit că am avut această dorinţă.

Această trilogie reuşeşte să mai adauge un super erou la cei deja apar în Dune: Leto Atreides, tatăl lui Paul Muad"dib, bunicul lui Leto II, Tiranul. Începi să înţelegi mai bine cum e posibil ca planul Bene Gesserit, care îşi propunea obţinerea unui om perfect la capătul a 90 de generaţii de încrucişări controlate între diferite persoane, să fie atât de profund greşit. (Notă: Paul apare la a 89-a generaţie, provocând haos în toate lumile, neavând toate caracteristicile perfect "distilate") Cucernicele Maici au uitat un lucru simplu: fiinţele care se apropie de perfecţiune iubesc aşa cum alte persoane nu o pot face.

Pe lângă firele care duc în mod logic spre Dune există o serie întreagă de elemente din cu totul alt registru, de genul existenţei unei Case Mari pe Ix, planeta tehnologiei sau faptul că fremenii cunoşteau deja ciclul vieţii viermelui de nisip.

Alte explicaţii suplimentare sunt oferite în privinţa legăturii dintre Jessica şi Gaius Helen Mohiam sau asupra diformităţii baronului Vladimir Harkonnen. De asemenea sunt prezentate puterile Bene Gesserit şi secretul cuvelor axlotl din care Tleilaxu puteau obţine produse genetice. Un alt aspect interesant este modul în care Casa Harkonnen deţine pentru o scurtă perioadă de timp prima non-navă (navă invizibilă atât ochilor normali, cât şi ochilor preştienţi ai navigatorilor Ghildei).

Personajul central, Leto Atreides, este privit ca într-un bildungsroman. Adolescent fiind merge pe Ix pentru a se maturiza şi într-adevăr este obligat acolo să facă faţă unor comploturi de înalt nivel. Totul este atât de bine închegat încât la momentul în care Jessica refuză condiţionarea Bene Gesserit de a avea o fată cu Leto acest lucru apare ca fiind perfect normal. Loialitatea cu care Leto îi slujeşte pe toţi cei din jurul lui determină pe toată lumea să facă orice pentru el.

Până la urmă această trilogie urmăreşte modul în care ajung să se grupeze în jurul lui Leto Duncan Idaho, maestrul spadasin, Thufir Hawat, Maestrul mentat şi Gurney Halleck, cântăreţul luptător. Pe fire secundare apar absolut toate personajele principale din Dune: împăratul Shaddam al IV-lea, fiica sa Irulan, Cucernica Maică Mohiam, planetologul imperial Liet Kynes, nepoţii baronului Vladimir Harkonnen (Rabban Bestia şi Feyd Rautha), Naibul Stilgar, negustorul de apă Tuek.

Am scris cam mult de data aceasta, dar sper că nu am plictisit prea mult pe cei interesaţi de Dune. Lectură plăcută.

Dune - Frank Herbert

Sa imi fie rusine... Cum am putut sa nu scriu nimic despre cartea asta pana acum? ("carte" este un eufemism, avand in vedere dimensiunile pe care le-a capatat fenomenul).
Din punctul meu de vedere depaseste cam tot ce am citit eu in domeniul SF.
Poate si pentru ca sunt atras de altceva decat de tehnologie cand citesc science fiction. Nu cred ca asta e important. Importante sunt transformarile pe care le sufera omul. Si Dune este pana la umra despre evolutia omului. Si despre faptul ca istoria se repeta. Iisus se intoarce periodic, sub o alta forma.

Cam fiecare volum din aceasta serie m-a prins in mrejele lui si nu am putut sa ma desprind decat in momentul in care il terminam.

Qui de nous deux inventa l'autre ? - Pascal Bruckner

Degradarea relatiei dintre doi pianisti care au concertat ani de zile impreuna. Degradarea relatiilor amoroase ale fiacaruia dintre ei. Degradarea lor profesioanala.
Tot romanul te duce cu gandul la o descompunere a umanitatii. Nu de alta, dar eu cel putin mi-am regasit trasaturi in fiecare din personaje.
Cei doi protagonisti reusesc sa distruga cam tot ce se putea distruge: femeile care ii iubesc, maestrii care ii ghideaza in viata si, in ultima instanta, sa isi rateze propria viata.
Poate cel mai dureros moment este acela in care fiecare isi realizeaza mediocriatea, dar nu pot tolera succesele temporare ale celuilalt. Mediocritatea nu lasa pe nimeni sa traiasca. Nu de alta, dar trebuie sa moara si capra vecinului.

Se vede si in acest roman interesul lui Bruckner pentru sexualitate (are un doctorat despre emanciparea sexuala). Sunt atent observate toate amanuntele sexualitatii fiecaruia dinte eroi. In plus mai apar si pagini de descrieri erotice, care nu au in mod necesar legatura cu restul romanului.

BUF-e KUR - Sadegh Hedayat

"[...] prefer mai degraba sa ma intretin cu cineva pe care-l iubesc sau pe care-l cunosc, decat cu un Dumnezeu omnipotent si sublim. Dumnezeu ma depasea!"

"Numai moartea nu minte.
Prezenta sa reduce la neant toate superstitiile. Noi suntem copiii mortii Ea este cea care ne elibereaza de perfidiile existentei."

Cred ca exista numeroase probleme de intelegere a acestei carti. Probleme datorate culturii total diferite din care provine, datorita limbii de alta origine in care a fost scrisa. Greutatea traducerii este exprimata si de traducator, caruia i-au trebuit ani buni si multe variante pentru a ajuge sa fie satisfacut de rezultat. Totusi sunt mesaje extraordinare, care ar trebui sa ajunga la noi.

Poveste de multe ori parca desprinsa din "O mie si una de nopti", fascinanta prin toate elementele ei.

Une parfaite journee parfaite - Martin Page

Cine a auzit de Martin Page a auzit, cel mai probabil, prin intermediul cartii "M-am hotarat sa devin prost". O carte decenta, dar nu extraordinara, mai ales daca ai in spate "Flori pentru Algernon". Totusi eu am perseverat si am incercat si altceva.

E prezentata doar o zi perfecta din viata omului modern, zi in care acesta se sinucide de x ori, prin cele mai variate moduri posibile. Pare banal, sau cel putin neinteresant. Si totusi... printre picaturi mai vezi si conditia omului modern, singurateatea in care se zbate fiecare dintre noi, alergatura dupa tot felul de nimicuri.
Marea majoritate a noastra nu face decat s ase complaca in situatia actuala si reuseste cu brio sa isi rateze existenta. Atat si nimic mai mult.

Later Edit: am recitit 'prezentarea' si mi s-a parut mai mult decat seaca. De vina este faptul ca prima oara am intrerupt scrierea si dupa aceea a devenit o obligatie sa termin. Cartea e chiar foarte reusita. o recomand cu caldura. De altfel oricum nu scriu decat despre carti care mi-au placut.

Brave New World - Aldous Huxley

Inca o distopie. Inca o vedere sumbra a viitorului. Interesanta. Poate ca m-am grabit un pic cantand prohodul acestei carti dupa ce am citit "Noi".
Si e interesant ca in "Brave New World Revisited" consideratiile lui Huxley sunt incredibil de actuale pentru Romania.
Oricum, un lucru e cert: Nu s-a gasit inca sistemul de organizare perfect pentru lumea asta bolnava in care traim.
Si inca ceva: "minunata lume noua" nu e deloc minunata. E chiar trista. E o lume in care eu nu vreau sa traiesc, desi o fac.

Interesant e poate faptul ca toate distopiile astea au un numitor comun: esecul total, fundamental, al eroilor. Sistemul intodeauna invinge. Ca si in viata de zi cu zi. Exista poate exceptii, dar acestea nu fac decat sa confirme regula. Fiind diferit nu poti decat sa esuezi. Sa iti ratezi iremediabil existenta. Dar poti oricand sa iei cate o pastila roz. Si totul sa para in regula.

Ma mai gandesc la un numitor comun: peste tot familia este afectata, distrusa. Nu exista iubire pentru parinti, pentru frati. Am tot fost informati ca asta urmarea comunismul (si de fapt de aceea este infierat acest lucru si in "1984", si in "Noi", si in " A Brave New World"), dar oare nu acelasi lucru il face si capitalismul? Cti romani lucreaza in vest, lasandu-si copiii sa creasca singuri? Desigur ei o fac din dragoste pentru copii, din dorinta ca acestia sa aiba o viata mai buna, dar generatia urmatoare va creste fara a avea parintii iubitori langa ei si li se va parea normala aceasta situatie. Degradarea vietii de familie a inceput de circa doua generatii in Romania. Cred eu ca in curand vom avea ce am semanat. Si toate aceste lumi vor fi dince in ce mai reale. Din pacate.
Din fericire eu nu cred ca voi mai asista la victoria Big Brother-ului. Poate doar a unor frati mai mici ai acestuia. (vezi Londra, cu reperearea si urmarirea chipurilor in multime)

Noi - Evgheni Zamiatin

Sper ca nu am pocit niciun nume prin titlu.
1984? Vax...
Inca o dovada ca nu prea s emai poate crea nimic nou.
Va impresioneaza ceva foarte mult?
Stati linistiti, nu e original, doar ca inca nu ati dati peste inspiratia autorului. :)
De data asta trebuie sa o spun cu mana pe inima: Russians rule.
Dupa introducerea asta mai mult decat personala sa revin la un ton mai normal si inteligibil. :)

Prima antiutopie, distopie sau cum mai vreti voi sa numiti antonimul utopiei. Scrisa in anii'20 de un rus a fost publicata in tara mama abia in '89, desi era un best seller prin alte tari ale lumii deprin perioada interbelica.
Ce se intammpla intr-o lume in care omul este comandat sa fie fericit? Cam la intrebarea asta incearca sa raspunda autorul in romanul de fata. Reuseste? DA. Si asta intr-un mod care te socheaza. Care te face sa iti dai seama ca noi nu prea privim lumea cum ar trebui. Ar trebui sa ne bucuram de libertate.
Ca fapt divers: Zamiatin a avut curajul sa ii scrie lui Stalin ca el vrea sa plece din Rusia pentru ca nu mai suporta regimul acestuia, ca se simtea incorsetat ca si artist. Ce a castigat? O excursie in Siberia. (asta era probabil raspunsul dumneavoastra. De fapt a castigat dreptul de a parasi Rusia. Se pare ca si tiranii mai au momente de slabiciune.)

PS: Mai am de citit 2 distopii pentru comparatie: A Brave New World si Fahrenheit 451, dar cred ca ma vor dezamagi dupa cartea asta.

Ondskan - Jan Guillou

Nu pot sa incep altfel decat spunandu-va ca ultimele pagini le-am citit cu cartea pe volan, pe la semafoare.
Daca vreti sa aflati cum poti sa rezisti violentei fizice, cum te poti antrena sa suporti orice, cititi povestea vietii lui Erik, participant la sistemul de invatamant suedez al anilor '50.
Poate veti gasi o scuza pentru cei care de obicei sunt considerati psihopati. Sau veti intelege ca nu aveau sansa sa apara in fata voastra daca nu ar fi ceea ce sunt pentru ca ar fi morti de mult timp.

Cu siguranta am vazut ce pot face unii ca sa isi atinga visele. Ce se poate inghiti atunci cand ai in minte un plan. (Asta apropo de ce aberez eu cu ordonarea prioritatilor)

LE: In romana cartea se numeste "Raul"

Michael Ende - Poveste fara sfarsit

Aveam niste amintiri vagi cu un caine alb zburator dintrun serial care a fost dat imediat dupa revolutie.
Daca si voi aveati dileme... aflati ca e vorba de Fuhur, un balaur-noroc.
V-ati intrebat vreodata ce se intalmpla cu o acrte cand e inchisa? Sau daca o carte este identica pentru toti cititorii ei?
Bastian se intreaba... Si afla si raspunsul...

Inca o carte care ma face fericit ca sunt boem... Poate ca va veni si randul meu sa salvez Fantazia...

Crima letala - Ioan Usca

Sa va zic sau sa nu va zic ca la sfarsit blonda moare? Sau ca traieste?
Post-modernismul acesta nu e pentru mine, sau cel putin asa cred eu.
Oricum are un cert avantaj: la fiecare citire e altfel. Cronica unui club, viata unui sfant, viata unui betiv. Toate acestea si totusi ceva mai putin. Plus vesnica dilema: autorul e nebun (alt termen nu am prea gasit) sau genial (probabil ca putin din amandoua).

Flori pentru Algernon - Daniel Keyes

Chiar daca nu e duminica...
Am citit cartea dintr-o suflare. Superba. Poate ca nu are nimic original, adica ideea geniului damnat, a celui care isi depaseste conditia si este aruncat inapoi sau a omului experiment cred ca au tot fost abordate.
Totusi...
Frumoasa prezentarea trecerii de la exceptional la exceptional (ideea e din carte), adica de la idiot la geniu.
Si interesanta ideea faptului ca dezvoltarea intelectuala fara o dezvoltare emotionala duce la dezechilibre grave.
Chiar cred ca e adevarat. Eu o simt la mine. Sunt din multe puncte de vedere handicapat. poate ca am inceput sa recuperez, dar mi-e frica de faptul ca e posibil s anu recuperez suficient de repede pentru a fi ok.

Unchiul Petros si Conjectura lui Goldbach - Apostolos Doxiadis,

Pentru matematicieni si pentru amatorii de eroi romantici.
Poate va veti gandi si voi cum puteti sa rezolvati conjectura lui Goldbach. Eu unul m-am gandit un pic. Din pacate degeaba. :)
Despre cum poti sa iti inchini viata unei idei. Si cum poti sa pierzi, sa iti irosesti aceasta viata.

Oricum mi se pare magic sa reusesti sa demonstrezi ca orice teorie ai lua in considerare, si orice sistem axiomatic vei ajunge la concluzia ca pe langa teoreme vei mai avea parte si de conjecturi. Si inca ceva: s-a demonstrat ca nu poti preciza a priori, la un sistem axiomatic dat, care sunt teoreme si care sunt conjecturi. Dementa nu?

Si inca o idee: egoismul stopeaza progresul. Asta in mod clar. Ii urasc pe cei care publica articole stiintifice fara sa lase nicio sansa celorlalti sa le refaca rationamentele. E egoismul pur si teama de a fi intrecuti de alti.

Rusinea - Salman Rushdie

"Mama i-a spus ceva despre oceane si pesti. Cu ochi inchisi, o vede pe ayaha parsa metamorfozandu-se, devenind lichida, scurgandu-se pana umple camera.".

[voi reveni. technical problems. scuze, dar virusii dau tarcoale. am revenit]

"Cu ochii inchisi, o vede pe ayaha parsa metamorfozandu-se, devenind lichida,scurgandu-se pana umple camera. Shahbanou topita, sarata, imensa, si un Omar preschimbandu-se, cu solzi, aripioare si branhii, inotand in marea aceasta. Se intreaba cum trebuie sa fie dupa aceea, cand amandoi se transforma la loc, cum fac ordine in urma lor, cum fac de ususca totul."

Imi dau seama pe zi ce trece ca Eliade a fost roman doar cu numele. Nu are nimic de-a face cu atitudinea noastra, cu modul nostru de a fi. Clar este din alte lumi venit. Asa ca, dragi conationali, nu va mai laudati cu el. Lasati-l sa fie ceea ce e el de fapt. De acolo din Asia.

Psycho

Din nou sunt complet indecis.
Ce sa fie?
Cartea sau filmul?
Da... Filmul cu scena dusului celebra in toate colturile lumii (sau asa cred eu :)), doar vorbim de Alfred.
Sau.. Cartea in care exista uriasul avantaj al decompunerii mult mai clare a personalitatii lui Bates.
(Imi cer scuze daca mai dezvalui amanunte din scenariu, dar... Cred ca multi au vazut filmul).

Oricum este halucinanta dezvaluirea fatetelor acestui personaj.

PS: Ma face sa ma gandesc ca si eu sunt un Norman Bates in devenire. (mai lipseste partea feminina, pe care continui s aincerc sa mi-o dezvolt).