Inca un deadline...

...pe care il ratez cu brio.
Ma urasc. Se pare ca sunt roman sadea.

Urasc calculatorul. Din toata inima. Poate ca e o unealta utila, dar ma transforma total. Devin un fel de robot care foloseste un robot.
Prefer sa am o discutie libera cu cineva. Din pacate modul meu de abordare este desuet si anacronic. Trebuie sa accept ca locul meu este la groapa de gunoi. Sunt nascut prea tarziu pentru gandirea mea.

Pozitiv

E ciudat cum te simti cand arunci problemele pe umerii altora...
Sunt usurat :)
Cateodata e greu sa spui ce simti. Dar e si mai greu sa traiesti cu o problema in tine. Sa ajungi sa te ascunzi de cei din jur.
Fuck it...
Sunt ceea ce sunt. Si ma bucur de asta. Sau cum a zis si Iona: "O scoatem noi la capat"

Michael Ende - Poveste fara sfarsit

Aveam niste amintiri vagi cu un caine alb zburator dintrun serial care a fost dat imediat dupa revolutie.
Daca si voi aveati dileme... aflati ca e vorba de Fuhur, un balaur-noroc.
V-ati intrebat vreodata ce se intalmpla cu o acrte cand e inchisa? Sau daca o carte este identica pentru toti cititorii ei?
Bastian se intreaba... Si afla si raspunsul...

Inca o carte care ma face fericit ca sunt boem... Poate ca va veni si randul meu sa salvez Fantazia...

Frumos vs. Urat

Frumos:
Ieri am fost complimentat de cineva apreciat mult de mine. Deci a fost o zi frumoasa. Nu am scris nimic pentru ca am fost cam agitat.
Ma bucur ca macar unele persoane apropiate ma accepta asa cum sunt. Sigur, dracusorul din mine si-ar dori ca toti sa faca acest lucru. Dar nu e posibil...

Urat:
Astazi mi-am dat seama ca ceea ce faci la un moment dat in viata te va urmari forever. Credeti ca doar americanii au sistemul acela cu lista datornicilor? Aflati ca romanii au un mod mult mai pervers de a urmari ce ai facut in viata. Obligatiile financiare sunt un lucru. Dar exista greseli in viata pe care le regreti tu. Nu mai e nevoie sa ti se dea in cap si de catre alti. Chiar nu e nevoie. Si totusi se practica. :D

PS: Enjoy life. You won't escape alive anyway. :)

O zi de joi

Normala. Banala. Pana la un punct. Azi mi-am dat seama ca te poti erta din orice. Si ca orgoliile nemasurate apar de te miri de unde.
Nu cred neaparat in prietenia vesnica, dar mai cred si ca daca nu faci unele eforturi, te vei trezi singur la un moment dat.
Si mai stiu ca momentul in care iti dai seama ca esti singur e urat de tot. Si ca ai face orice ca sa revii la stadiul anterior, in care puteai vorbi cu cineva.
Dar nu prea mai e posibil...
PS: Stiu. Din nou nu am dat nicio solutie... Asta e...

Oare eu sunt de vina?

Teorema: Nu te gandesti la unele probleme mult timp. Si dintr-o data din mai multe surse intalnesti problema in cauza. Dupa care ti se intampla si tie.

Exemplificare: Dupa ce am citit de cateva ori in ultimele saptamani pe net de probleme cu diferite firme care vand prostii la lume astazi am fost sa cumpar un DVD. Am dat banul, l-am luat. Totul perfect. Pana am deschis carcasa. Care era un pic goala. De fapt un pic mai mult. Ma duc regulamentar cu carcasa si bonul inapoi la magazin. (Precizez ca inca nu dau nume pentru ca am speranta ca totul se va rezolva amiabil. Da, stiu, sunt un naiv.)
La magazin doamna/domnisoara vanzatoare (nu am remarcat nimic legat de degetul dumneai inelar) mi-a spus ca va vorbi cu sefa. Dupa ce a vorbit cu sefa, care a mustruluit-o un pic pentru ca nu a desfacut DVD-ul cand l-am cumparat, a zis ca e in regula si imi vor da un alt DVD, cu acelasi film sau cu un altul. Pentru ca am preferat acelasi film s-au pus sa caute. Si ghiciti ce? Nu mai aveau.
Asa ca m-au rugat sa completez un proces verbal cum ca am deschis in fata vanzatoarei carcasa si era goala, dpa care mi-au spus ca au nevoie si de bin. La intrebarea mea "Ce dovada mai am eu ca am cumparat ceva de la dumnavoastra?" mi s-a raspuns suav ca ma vor suna cand vine DVD-ul si ca stiu ele ca eu am fost.
asa ca m-am trezit in fata magazinului cu banii dati si fara sa am nicio dovada ca am dat acei bani.
Acum astept telefonul...

PS: O sa va tin la curent

Later Edit: Azi, 25 martie am fost sunat. Ma duc sa imi iau DVD-ul. Se pare ca am intalnit niste oameni corecti.

Lunea asta iarba a crescut la greu

Cum zboara timpul cand te distrezi... (cam multe vorbe de duh pe metru patrat).
In sfarsit am facut azi ceea ce trebuia de mult. Merge greu, dar merge. Sper ca de maine sa iau si mai mult elan muncitoresc. :)

Sper ca in aceasta minunata luna sa reusesc sa recuperez ceva din timpul irosit pana acum.

Si de-a fi sa mor....

Chiar nu sunt morbid. Sunt pur si simplu banal. Am fost la o inmormantare. Si sunt dezgustat. Cum poti vorbi de un om cand nu ii cunosti nici macar numele? (asta a fost preotul). Celalalt vorbitor chiar a fost ok.
Sper ca in cazul meu sa se bea si sa se danseze. :) Stiu ca pare aiurea. Nu vreau sa vina cei apropiati si sa se tot prabuseasca pe masura ce inainteaza slujba. Daca trebuie sa existe o slujba sa fie fara nimeni in jur. Groparii si preotul (preferabil sa stie cum ma chema (chiar daca nefiind nimeni in preajma nu mai conteaza). Si sa existe un party. In care eventual sa mai apar si eu pe un ecrac\n. :D . Ca sa sperii lumea.

PS: Azi chiar nu prea ma simt in stare sa scriu nimic.

Nevoia unei explicatii

Nu am inceput sa scriu acest blog cu o idee anume in cap, in afara poate de faptul ca simteam nevoia sa ma descarc cumva. De aceea nici nu l-am facut "public" catva timp.
Scriind diferite prostii incerc sa mi le clarific in primul rand mie. Am mai zis: faptul ca am scris despre ceva nu inseamna ca am rezolvat dilema respectiva.

Sa explic inexplicabilul e cam greu. Stiu ca pentru unii e ciudat ce fac eu, ce simt eu, dar asta e. Si ieri am fost intrebat (din cauza unui status aiurea): "Ai prietena? Ai job? Daca da, ce te plangi".
Oare la asta se rezuma totul? Ma nasc, invat, muncesc, procreez, muncesc(asta e un ciclu :)) si mor. Nu e trist? Doar atat sa fac? (am uitat sa zic ca muncesc gandindu-ma la concediu). Da, sunt defect. Vreau mai mult. (si va rog sa ma credeti ca propozitiile anterioare nu contin niciun dram de ironie).

Probabil ca sunt la fel de idiot ca si copilul ala din reclame: "Cat de mare e un ou mic?". Dar nu ma intereseaza.
Da, sunt un vampir sentimental, ma hranesc cu sufletele celor din jurul meu. Poate de aia ma simt bine la munte. (Ceea ce poate nu a fost clar pana acum pentru unii e ca pentru mine muntele a fost magic in 2 nopti + o zi, aia de joi - No offense).
Ma simt singur si trist intre 20 de apropiati si fericit si impartasit in solitudine cand primesc un telefon sau un mesaj. E asa de ciudat? Nu cred.
Cei 20 vin si ca sa uite de singuratate. Si poate pentu ca oamenii sunt niste animale sociale. Pe cand cel care te suna sau iti da un mesaj chiar s-a gandit la tine.


PS: Sunt convins ce din pacate nu am clarificat nimic cu postul asta... asa ca pot reveni la sadness :)

Tristete (oare al catelea post cu titlul asta este?)

Cred ca deja e prea mult pentru mine. Chiar nu mai am chef de nimic. Oamenii nu ar trebui sa moara. Urasc chestia asta. Indiferent de varsta celui in cauza.
Exista fiinte care fac parte din viata ta, chiar daca ti se pare ca sunt doar personaje secundare in filmul tau, care iti sunt mai mult decat simpatice. Cu care te-ai bucurat de fiecare clipa petrecuta impreuna. Suna ciudat si melodramatic mai ales pentru cei care stiu despre cine evorba. Dar asta simt.
Exista oameni buni (painea lui Dumnezeu parca era intro carte) pe care i-ai vrea vesnici, chiar daca sunt anacronici si te mai impiedici de ei uneori.

Stiu ca nu ai vrut sa pleci... doar de aia ploua pe la noi prin zona.
Odihneste-te in pace domnule Balaneanu (chiar ai fost un domn pentru mine). Sper sa ne reintalnim undeva candva. Daca nu, inseamna ca viata e de cacat.

Crima letala - Ioan Usca

Sa va zic sau sa nu va zic ca la sfarsit blonda moare? Sau ca traieste?
Post-modernismul acesta nu e pentru mine, sau cel putin asa cred eu.
Oricum are un cert avantaj: la fiecare citire e altfel. Cronica unui club, viata unui sfant, viata unui betiv. Toate acestea si totusi ceva mai putin. Plus vesnica dilema: autorul e nebun (alt termen nu am prea gasit) sau genial (probabil ca putin din amandoua).

Wanted dead or alive

Cred ca din nou am ajuns la stadiul de supravietuire.
Cu siguranta nu e bine. Inca mai am cateva planuri de dus la indeplinire, dar parca nu e destul.
Poate e de vina doar ziua de luni...

later edit: imi dau seama ca sunt din e in ce mai antisocial. mi-e din ce in ce mai greu sa imi fac amici noi (de prieteni nu mai vorbesc). ma bucur ca totusi unora le pare ca sunt o persoana de gasca. :)
poare problemele mele vin si din faptul ca eu dau totul de obicei. si asta de fapt nu mai pot sa fac. am ajuns la fundul sacului.

PS: imi cer scuze ca nu fac reclama schimbului de carti sau altor bloguri. dar mi-am propus sa nu existe nici un link pe acest blog. (oare tocmai am facut reclama? daca da merg pana la capat: veniti la schimb de carti. mai ales cei care au ajuns ca mine si nu mai stiu ce sa citeasca.)