A te...

Se spune că unui om căruia îi lipseşte un simţ i se dezvoltă celelalte.
Dar ce te faci dacă la un moment dat ai rămas doar cu auzul?
Explorezi cât poţi de mult simţul rămas.
Cât de mult te poţi baza pe el?
Cum îţi dai seama că o iei razna?

Încep să simt accente.
Încep să simt întrebări, dileme.
Disting din tonalitate, dintr-o inflexiune ce stare de spirit ai.
Ştiu de la primul cuvânt în ce ape te scalzi.
Ştiu după "Ceau Dănuţ" dacă îmi vei face bucuria să vorbeşti cu mine o oră sau va dura doar un minut până să spui că trebuie să pleci.

Mă sperie nevoia de tine. Mă sperie disperarea cu care mă agăţ de ultimul meu simţ. De singura mea punte spre tine. Nu-mi răpi şi asta. Nu mă transforma într-un cadavru viu. Vreau să fiu în viaţa ta şi nu pot face parte din lumea ta decât în măsura în care îmi povesteşti ce ţi se întâmplă. De aceea de fiecare dată când nu vorbeşti cu mine am impresia că devin o mumie izolată într-o moarte mult mai urâtă decât aia obişnuită.

Am trăit cea mai lungă zi din viaţa mea. Încă nu mi-am revenit complet. Sper să fie ok mâine.