des-Compunere

Ma simt ca o cometa care alearga prin univers. Alearga, intalneste un soare, care soare o respinge.
Dupa zeci de ani-lumina, rastimp in care am strabatut din nou tot universul, ajung din nou la acel soare. Probabil datorita conjuncturii astronomice de data aceasta soarele ma atrage.
Si ma invart tot mai aporape si mai aproape de el. Da, e riscant. Probabil ca intro zi voi cadea pe el si voi disparea.
Nu ar fi o mare pierdere pentru nimeni. Doar o cometa intre atatea alte comete.
Totusi, intro zi are loc o noua schimbare fundamentala. Soarele isi schimba din nou polaritatea si ma arunca la o mare departare de el.
Nimic nou sub soare (nu de alta, dar eu cometa eram de mult acolo :) ). Dar eu cometa, de la a fi tot timpul fata in fata cu soarele ajung sa nu il mai vad deloc. La inceput e ok. Adica se mai vad strafulgerari, mai am amintirea soarelui devenit atat de drag. Dar pe masura ce aceasta iarna polara se prelungeste parca totul incepe sa inghete. Sa se piarda in negura timpului.
Si ajung din nou o cometa ratacitoare, fara o traiectorie anume.
Din fericire e doar o impresie. De fapt traiectoria mea e inca controlata de soare. Fara sa il vad el continua sa existe acolo si sa ma atraga cu imensa lui forta gravitationala. Eu-cometa sper sa nu scap niciodata de soarele meu. Sa imi dea atunci cand am nevoie putina caldura.