Poveste cu final aşteptat

A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi nu s-ar povesti în ţara lui Papură Vodă un voinic frumos, deştept şi cu bani (nu de alta, dar se trăgea dintr-o familie de ţărani jupâniţi).
Şi creştea Făt Frumos ăsta într-o zi cât alţi în aceeaşi zi (sau poate chiar mai încet dacă era bolnav).
Reuşi Făt Frumos să îşi adune ceata lui de flăcăi cu care făcu toate nebuniile din lume până băgă în sperieţi familiile dinprejur. Văztu toate coclaurile de prin ţara lui Zâmbilici Vodă (Papură îşi dăduse întrre timp obştescul sfârşit de mâna supuşilor săi).

Cu trecerea anilor ceata se cam fărâmiţă, fiecare dintre flăcăi retrăgându-se pe la casa lui, cu diferite probleme (unii cu familii, alţi cu mari dorinţe de înavuţire) aşa că flăcăul ajunse să se simtă cam singur, fără a putea înţelege de ce lumea s-a schimbat în jurul lui. Asta până într-o zi când îşi dădu seama că ajunsese şi el la vremea peţitului.

Spre deosebire de alţi flăcăi cel din povestea noastră nu prea suporta armurile de firmă, dar cum voia să impresioneze fecioarele pe la care mergea în peţit visa la un cal alb. Înebunit de rugăminţile băietului tatăl închiaburit a trebuit să îl blagoslovească cu un cal alb adus de peste mări şi ţări, tocmai din Nemţia.

Şi flăcăul nostru începu să meargă în peţit. Pe la una, pe la alta pentru o perioadă de timp. Până îi căzu cu tronc o Ileană Cosânzeană micuţă, subţire ca o zvârlugă şi cu ochii adânci ca nişte iezere de munte.

După o perioadă lungă de curtat, reuşi flăcăul nostru să o cucerească pe fata visurilor lui. (Sau putem spune că flăcăul a primit într-un an cadoul dorit de ziua lui)

Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

.....

Mai credeţi în poveşti? Fraierilor...
De fapt continuarea cea mai des întâlnită este una mai tristă, doar că marii noştri povestitori refuză să arunce o privire asupra a ceea ce se întâmplă în continuare. (Aş vrea să ştiu cum dracu' făceau ăia de trăiau fericiţi.)

Realitatea e cu totul altfel: după o perioadă de probă în care au trăit fericiţi Ileana a dat replica cea mai seacă şi mai enervantă: "Nu eşti tu de vină, eu sunt."
Asta în contextul în care Ileana voia libertatea absolută. (Cel puţin pe latura personală, că pe cea profesională suntem toţi limitaţi şi ultra-limitaţi).

PS: Este un pamflet şi orice asociere cu persoane reale este pe deplin justificată.