Uite ca am avut si curajul asta...

trist din nou. ma simt in plus. motto-ul e degeaba. scriind iti adancesti tristetea.
e ca si cu iarba. fumezi si iti amplifici starea. nimic altceva. dar poate ca asa
trebuie sa fie. trebuie sa iesi tu din gaura in care ai intrat. cum era litania aia?
era aproximativ asa: tristetea e ucigasul mintii. voi lasa tristetea sa treaca prin mine.
pe unde a trecut ea voi ramane doar eu. ce fain l-m parafrazat pe herbert :P. sunt un prost.
niciodata nu o sa fiu multumit cu ce am eu. o sa vreau altceva. nu mai bun sau mai prost...
pur si simplu altceva...
asa ca probabil si cangurii ma vor nemultumi...
nu vreau sa fiu doar o alta fata in multime... vreau sa fiu unic.. si sunt unic
dar asta trebuie sa o afle si alti oameni. ei inca nu o stiu.
oare o sa am vreodata curajul sa pun comentariile astea pe site?
sincer sper ca da... ar fi un pas important pentru mine...
de ce o relatie te face bucati?
te transforma pana la punctul la care nu te mai recunosti pe tine...
si nu vornesc doar de o relatie girlfriend/boyfriend..
ajungi sa te ascunzi de tine ca sa te poti ascunde de cei de langa tine..
ma simt cam boem... poate ca cineva avea dreptate.. asa sunt eu.
am auzit ca fiecare e singur pana la urma..dumnezeule stiu asta de mult timp
nu mai e nimic nou in asta. si?
asta e....
o sa murim cu toti
cum vor reactiona studentii azi?
sper ca fain...

maine oare va mai fi vreo intrare in jurnalul asta?

PS: Motto-ul era: "scriu ca sa uit..sa nu mai fiu oropsit...scriind nu voi uita niciodata."